Ford incepe productia de motoare in noua fabrica de talie mondiala din Romania; primul motor produs este liderul clasei EcoBoost 1.0 litri

 

Ford Motor Company a marcat astazi inaugurarea oficiala a productiei de serie la noua fabrica de motoare de talie mondiala din Craiova.

Noua fabrica de motoare este rezultatul unei investitii de 180 milioane EUR (aproximativ 235 milioane USD) efectuate de Ford. In total, Ford investeste peste 675 milioane euro (aproximativ 875 milioane USD) in productia de motoare si vehicule in Romania.

Primul motor construit de Ford in Romania este cel pe benzina de inalta tehnologie EcoBoost 1.0 litri. Construit de asemenea si la uzina Ford din Köln, Germania, motorul EcoBoost de 1.0 litri in trei cilindri, cu caracteristicile turbo si injectie directa, este cel mai mic motor pe benzina construit de Ford. In prezent, el este introdus in Europa la modelul Ford Focus (versiunile 100 CP si 125 CP), fiind unanim apreciat pentru eficienta consumului de combustibil, performanta si rafinament.

Noul motor va fi de asemenea disponibil la noul Ford B-MAX (100 CP si 120 CP), Ford C-MAX si Ford Grand C-MAX, precum si la mai multe alte autoturisme Ford pe viitor.

„Astazi este o zi importanta care marcheaza introducerea unui nou nivel de productie avansata in aceasta parte a Europei,” a declarat Dirk Heller, directorul Ford Europa pentru productie si operatiuni grupuri motopropulsoare. „Cu produse de referinta precum motorul EcoBoost 1.0 litri si noul B-MAX, care va intra in productie spre sfarsitul acestui an, Craiova este foarte importanta pentru viitorul succes al Ford in Europa.”

Jan Gijsen, presedintele Ford Romania, a adaugat: “Craiova joaca un rol foarte important in reteaua globala de productie Ford. Investitia noastra a transformat uzina de productie motoare din Craiova intr-una dintre cele mai competitive si moderne fabrici din industria auto. ”

Uzina de motoare de la Craiova va functiona intr-o singura tura, dar Ford intentioneaza sa introduca alte ture in viitor, pe masura ce va creste cererea din partea clientilor.

„Sunt foarte mandru sa anunt inaugurarea oficiala a productiei de motoare la noua noastra fabrica din Craiova”, a spus Ian Pearson, seful Sectiei de Productie Motoare, Ford Romania. „Aceasta fabrica va furniza o capacitate de productie avansata si sustenabila.”

„De exemplu”, a spus Pearson, „noile tehnologii avansate de productie reduc volumul lichidului de racire necesar la prelucrarea pieselor de aluminiu ale motorului la doar patru sau cinci mililitri pe componenta, de la un nivel obisnuit de pana la doi litri.”

Noul B-MAX, care va intra in productie de serie la fabrica din Craiova anul acesta, va fi disponibil in ambele versiuni 100 CP si 120 CP ale motorului EcoBoost de 1 litru. Echipat cu sistemul Ford Auto-Start-Stop standard, motorul 120 CP EcoBoost atinge emisii record de CO2 de 114g/km si un consum de combustibil de 4,9l/100km (57,6mpg), cu 15 procente mai economic decat competitorii sai cheie.

Modelul Focus echipat cu motoarele EcoBoost 100 CP si 125 CP ofera un consum record de combustibil de 4,8l/100km (58,9mpg) si emisii CO2 de 109g/km , respectiv 5.0l/100km (56,5mpg) si emisii de CO2 de 114g/km.

This entry was posted in Lansari, Uzina Ford Craiova. Bookmark the permalink. Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>